Elena Udrea rămâne în arest: ICCJ i-a respins contestația

Elena Udrea rămâne în arest: ICCJ i-a respins contestația
Publicat: 17/04/2015, 09:51

Decizia instanței supreme este definitivă.

Instanța supremă a judecat, joi, contestația formulată de fostul ministru Elena Udrea după ce aceeași instanță i-a respins, în 10 aprilie, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Avocatul Marius Striblea a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că în ultimul cuvânt Elena Udrea a spus instanței că la acest moment poate fi eliberată, precizând că nu este firesc să fie ținută în arest preventiv pentru că opinia publică se așteaptă la acest lucru.

Întrebat dacă o nouă probă a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv un raport al Corpului de control al primului ministru, a reprezentat unul dintre motivele pentru instanța i-a prelungit Elenei Udrea, în 23 martie, mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile, avocatul a spus că respectivul document a fost invocat doar de procurori, iar această probă nu a fost luată în considerare la judecarea cauzei. Avocatul a precizat că acel document a fost depus la dosar în perioada dintre propunerea procurorilor de prelungire a măsurii și contestația la decizia de prelungire a arestării preventive în cazul fostului ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

Fostul ministru Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”, în care este urmărită penal pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au extins recent urmărirea penală pe numele Elenei Udrea, și pentru spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Extinderea urmăririi penale a fost dispusă atât în cazul Elenei Udrea, cât și în ceea ce îl privește pe Tudor Breazu, un apropiat al fostului ministru, pentru aceeași acuzație.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

„Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat cinci plăți, în valoare totală de 335.486 lei”, susțin procurorii DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

„O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferența a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria”, spun procurorii anticorupție.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

„Urmare acestei solicitări, în data de 6 octombrie 2011 Gărdean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor realizate de cele două societăți menționate din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Suma a fost predată de Nastasia Gheorghe (fost secretar general în MDRT, n.r.) în aceeași zi ministrului Udrea Elena Gabriela”, potrivit DNA.

În perioada 19 iulie 2011 – 18 iulie 2012, în contabilitatea PDL București ar fi fost înregistrate 21 de contracte de donație cu o valoare totală de 1.537.200 lei, potrivit anchetatorilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×